Deshidrator cu 6 tăvi Biovita DELUXE-6, carcasă și tăvi din inox de 33x31 cm
< Înapoi la Deshidratoare fructe si legume
GARANŢIE PREMIUM: În perioada de garanţie, în cazul unui defect de fabricaţie suportăm noi costurile de transport tur-retur prin curier pentru service.
La ce se folosește?
Aparatul poate fi folosit pentru deshidratarea fructelor, legumelor, verdeţurilor sau a plantelor.
Puteţi de asemenea să deshidrataţi mai repede diverse plante medicinale precum: muşeţel, mentă, busuioc, mărar, cimbru, pătrunjel, coriandru, etc.
Folosindu-vă creativitatea puteţi să preparaţi vegeta naturală 100% din legume şi verdeţuri atent selecţionate: morcov, ţelină, păstârnac, ardei capia roşu, ardei gras, pătrunjel, dovlecel şi roşii.
Alimentele deshidratate revin la forma, culoarea şi gustul iniţial atunci când sunt adaugate în mâncare, mult mai bine decât alimentele congelate sau conservate în borcan. În felul acesta mâncărurile vor avea o aromă şi o culoare mai plăcută.
De asemenea, cu ajutorul deshidratorului se pot prepara deserturi delicioase pentru întrega familie: clătite din fructe sau legume, pâine din seminţe sau biscuiţi.
Folosind acest deshidrator, puteţi avea certitudinea calităţii produselor deshidratate, evitând consumul conservanţilor, aditivilor şi a sării care se adaugă în procesarea industrială.
Cum funcţionează?
Deshidratorul generează un flux de aer cald antrenat de ventilatorul din partea din spate a aparatului. Deshidratorul dispune de un termostat de ajustare a temperaturii în intervalul 35-75℃. Cu ajutorul lui puteţi controla exact temperatura la care sunt deshidratate alimentele.
Câteva exemple cu duratele de deshidratare:
Mere: 5-6 ore
Banane: 8-38 ore
Nectarine: 8-26 ore
Căpşuni: 8-26 ore
Ardei iute: 8-14 ore
Manualul de utilizare al aparatului conţine un ghid cu durata de uscare pentru o gamă variată de fructe și legume.
Specificații tehnice
| Model | DELUXE-6 |
| Capacitate | 6 tăvi cu grilaj (33×31 cm) + 1 tavă pentru rulouri |
| Material | Carcasă și tăvi din inox |
| Dimensiuni | 35 x 45 x 31 cm (l x L x H) |
| Putere | 600W |
| Greutate | 8.6 kg |
| Temperatură reglabilă | 35-75℃ |
| Timer | 1-48 de ore |
| Garanţie | 2 ani |
Prețul produsului include costul de 4.5 Lei aferent colectării, tratării și eliminării DEEE.
Ghid deshidrator DELUXE-6.pdf
Se pot face crakersi la acest deshidrator? Și nuci și migdale deshidratate? Mulțumesc!
Da, se pot usca crackers. Găsiți aici un exemplu: https://youtu.be/qPk85vsupMk?si=cHO4jBvDGrPLyJ8A
Da, nucile și migdalele pot fi deshidratate foarte bine într-un deshidrator, fără a le prăji și fără a le afecta uleiurile naturale.
Se așază într-un singur strat și se setează aparatul la 40–45°C pentru 12–24 de ore (sau până la 36 de ore dacă au fost înmuiate).
Nu se recomandă depășirea temperaturii de 50°C pentru a păstra gustul și textura naturală.
După uscare, se lasă să se răcească complet înainte de depozitare pentru a evita condensul.
Care-i consumul de curent? De ex la 8 ore de mers continu?
La o temperatură de 60°C, consumul deshidratoarelor este de:
0.39 kWh - modelul DELUXE-6, cu 6 tăvi (0.61 mp suprafața totală)
0.46 kWh - modelul DEH600D, cu 9 tăvi (0.92 mp suprafața totală)
0.69 kWh - modelul DELUXE-10, cu 10 tăvi (1.4 mp suprafața totală)
Ce diferență este între Deluxe6 și Deh600D în afară de numărul de tăvi?
Modelul DELUXE-6 are carcasa din inox, ușa cu sticlă și are 6 tăvi.
Modelul DEH-600D are carcasa din plastic, ușa din plastic și are 9 tăvi.
Buna ziua, tavile de inox se pot spala la masina de spalat vase?
Da, tăvile din inox se pot spăla la mașina de spălat vase.
Buna ziua! Se pot deshidrata si oua sau iaurt la acest aparat?
Deshidratorul poate deshidrata orice alimente între 35-75°C.
Din rațiuni de siguranță alimentară, nu recomandăm deshidratarea ouă crude direct, fără tratament termic în prealabil.
Se poate face și iaurt în deshidrator. Temperatura optimă pentru iaurt este de 40°C.
Bună ziua.Tavile din plastic cand se folosesc?
Tava din partea de jos e pentru rulouri de fructe. Se poate turna pe ea o pastă de fructe și se va usca sub forma unui rulou de fructe.
Tăvițele din polipropilenă cu orificii sunt mai rar utilizate deoarece tăvile actuale din inox au orificiile suficient de mici pentru a usca chiar și preparate mai mărunte.
Se poate deshudrata și ceapa?
Da, se poate deshidrata și ceapa.
Care este durata de uscare a roșiilor ?
Durata poate varia considerabil în funcție de mărimea și grosimea feliilor de roșii (între 6-24 ore la 55°C).
Bună ziua! Se poate folosi hârtie de copt peste gratare? Anul trecut am uscat coacăze și le.am desprins foarte greu de pe grătarul de plastic și acum doresc să pun pe hârtie de copt. Ar fi în regulă?
Se poate folosi și hârtie de copt însă curenții de aer vor circula mai greu prin deshidrator și e posibil să nu se mai uște uniform și la fel de repede alimentele ca și atunci când folosim tăvile primite.
Bună ziua!
Puteți sa îmi spuneți care este cantitatea de fructe care poate fi pusa intr-o tava? Va întreb pentru a vedea dacă cumpăr deshidradatorul cu 6 sau cel cu 10 tăvi.
Depinde de tipul de fructe.
La modelul cu 6 tăvi, din prune și mere se pot usca aproximativ 3.5–4 kg de fructe proaspete.
În cazul plantelor medicinale sau al ciupercilor, cantitățile vor fi mai mici din cauza densității mai reduse.
Prin deshidratare se pierde între 75–85% din conținutul de apă al alimentelor.
Modelul DELUXE-6: 6 tăvi de 33x31 cm, cu o suprafață totală de uscare de 0.61 mp.
Modelul DELUXE-10: 10 tăvi de 38x38 cm, cu o suprafață totală de uscare de 1.4 mp.
Are parti interioare din plastic sau teflon sau la interior este doar inox???
Nu are părți interioare din plastic sau teflon. Tăvile sunt integral din inox.
Deshidratorul dispune și de câteva tăvi din polipropilenă (fără BPA) care pot fi folosite opțional peste tăvile din inox, pentru anumite alimente care au tendința să se lipească de tăvi la uscare.
Ce consum are ?Si cat rezista fructele sau carnea dupa ce sunt uscate ?
La o temperatură de 60°C, consumul deshidratoarelor este de:
0.39 kWh - modelul DELUXE-6, cu 6 tăvi (0.61 mp suprafața totală)
0.46 kWh - modelul DEH600D, cu 9 tăvi (0.92 mp suprafața totală)
0.69 kWh - modelul DELUXE-10, cu 10 tăvi (1.4 mp suprafața totală)
De unde stim daca sunt deshidratate complet?? Se opreste sigur sau cand se termina timpul setat? As vrea sa achizitionez si eu unul.
Deshidratorul se oprește singur la finalul duratei alese. Alimentele trebuie verificate spre final pentru a verifica gradul de uscare.
Dacă nu sunt uscate suficient, se poate crește manual durata de deshidratare.
Cum știm că sunt deshidratate suficient?
Fructele și legumele trebuie să fie flexibile sau casante, în funcție de tip.
De exemplu, merele ar trebui să fie ușor pliabile, în timp ce roșiile pot deveni mai tari.
Ierburile ar trebui să se sfărâme ușor între degete.
Carnea (jerky) trebuie să fie fermă, dar flexibilă, fără umezeală la atingere.…Vezi mai multe
Bună ziua, se poate achiziționa și cu plata în rate ?
Da, orice produs se poate achita în rate folosind cardurile de cumpărături eligibile sau plata în rate prin tbi bank.
Trebuie să aveți un card de cumpărături emis de BT - Star BT, Alpha Bank, First Bank, Raiffeisen, Garanti Bank sau Credit Europe Bank.
Orice alt tip de card va putea fi folosit doar pentru plata integrală. Trebuie să adăugați produsele dorite în coș și să finalizați comanda alegând plata online cu cardul.
După introducerea datelor cardului, în partea de jos veți putea alege plata în două sau trei rate. Găsiți pe site mai multe detalii: https://www.biovita.ro/info/livrare-si-plata
Bună ziua! Se poate usca și șofranul in acest deshidrator?
Da, se pot deshidrata fructe, legume și plante, inclusiv șofran.
Se poate deshidrata și smochine?
Da, găsiți aici un video cum se face: https://youtu.be/-Zw_9DmBK5I?si=8eTGQo2maCD-irzf
Bună ziua!
Care este diferența dintre Deshidratorul Cosori de 6 tăvi și acest model? Vă mulțumesc!
Sunt foarte similare. Pe site-ul nostru comercializăm exclusiv produse Biovita.
Buma ziua! Tava de rulouri este din inox? Ce sunt platformele albe care se pun peste grilajele de inox? Sunt din plastic aceste platforme?Multumesc
Buna ziua,imi puteti spune va rog care este consumul kw/h la sarcina maxima? Va multumesc!
La o temperatură de 60°C, consumul deshidratoarelor este de:
0.39 kWh - modelul DELUXE-6, cu 6 tăvi (0.61 mp suprafața totală)
0.46 kWh - modelul DEH600D, cu 9 tăvi (0.92 mp suprafața totală)
0.69 kWh - modelul DELUXE-10, cu 10 tăvi (1.4 mp suprafața totală)
Consumul variază în funcție de temperatura de uscare aleasă.
Buna ziua,
Se poate deshidrata si fasii de cane de vita?(pentru a face beef jerky)
Multumesc
Da, se poate face și jerky. Găsiți aici un video cum se face: https://www.youtube.com/watch?v=Wj-xTmebJBQ
Se pot deshidrata și prune?
Da, se pot deshidrata și prune. Găsiți aici un video cum se face: https://www.youtube.com/watch?v=bkuNk8V_fiA
Bună ziua!
Am achiziționat de la dv un deshidrator cu 6 sertare și aș dori să cumpăr tăvi pentru rulouri, găsesc la dv?
Da, ne puteți contacta telefonic sau prin Whatsapp la numărul 0748777222 pentru comanda acestora.
Buna ziua, care e inaltimea interiorului? (cu tavile scoase) . Multumesc anticipat.
Înălțimea interioară a deshidratorului este de 23.5 cm.
Bună! O întrebare,...se poate usca și paste făcute in acasă?Cum ar fi tăiței lati,subtiiri..etc. Va mulțumesc!
Bună ziua, da, se pot deshidrata și paste. Tăvile din interior au mărimea de 33 x 31 cm.
Dacă doriți unul cu tăvi mai mari, găsiți aici modelul DELUXE-10 cu 10 tăvi de 38 x 38 cm: https://www.biovita.ro/.../deshidrator-alimentar-deluxe...
Buna ziua. Am folosit produsul atat la carne cat si la fructe si legume, e ce trebuie. Dar nu exista tavite la fel ca si cele marunte de plastic, dar sa aiba si niste margini de 0.5 - 1 cm ? Asta e singurul minus, tot timpul trebuie sa ai grija sa nu cada la asezare fructele mici, de exemplu fructele de soc, boabele de struguri, etc.
Dispunem doar de cele 3 tipuri de tăvi: cele din inox, cele albe cu grilaj mărunt și cea pentru rulouri.
Buna ziua. Am deshidratorul deluxe-6 si nu mai gasesc manualul de utilizare. De unde il pot descarca online? Multumesc
Acesta se regăsește în tabul numit "fișiere asociate" de mai sus.
Îl puteți accesa și aici: https://www.biovita.ro/index.php?controller=attachment...
Buna ziua. Ma puteți ajuta va rog cineva, cati centimetri sunt intre tavile de inox? E important precum vreau sa procur produsul si ma ajuta sa vad cum voi lucra. Mulțumesc
Între tăvile de inox sunt aproximativ 3 cm.
- As vrea sa va intreb de ce în prezentarea produsului nu se face specificatie și pt carne ci doar pt legume, fructe, plante medicinale, deoarece ați raspuns cuiva ca da, se poate deshidrata și carnea.
- Apoi vreau sa va intreb ce sunt rulourile despre care am văzut ca s-a făcut vorbire;
- Exista unele rețete, cele care se pretează a fi făcute în acest deshidrator?
- Cum, în ce se prepara, de exemplu, clătitele, pt ca am văzut ca se pot face clătite în aparat?
Apreciez si mulțumesc pt raspunsuri!
Între timp m-am edificat asupra rulourilor de fructe, e ok! Mai raman celelalte întrebări!
Va mulțumesc!
Deshidratorul poate fi de ajutor la orice tip de preparate care necesită un interval de temperatură de 35-75℃, din acest motiv este greu să enumerăm întreaga varietate de posibilități.
Deshidratorul dispune de câteva indicații orientative pentru câteva fructe și legume pentru ca ulterior, clientul să poată găsi noi variante de preparate adaptate la preferințele personale.
Tăvile metalice sunt cele pe care se deshidratează în majoritatea cazurilor, iar cele cu grilaj mărunt sunt de ajutor atunci când ingredientele sunt prea mici pentru cele normale.
Deshidratorul include și o tavă fără perforații, care este de ajutor la prepararea rulourilor de fructe sau orice alte preparate similare dar și la captarea lichidelor care se preling în timpul procesului de deshidratare.
Bună ziua.
Mă interesează să achiziționez acest produs, dar sunt puțin sceptic de rezistență in timp a controlului digital (cu control manual văd că nu vindeți), cu toată electronică din spate (vorbesc din experiența unui caz pățit, de electrocasnice). Aveți ceva date despre cum s-au comportat în timp aparatele vândute? Mulțumesc frumos.
Modelul cu control digital e foarte fiabil. Îl comercializăm de câțiva ani și putem să vă asigurăm de acest lucru.
Produsele beneficiază de garanție premium de 24 de luni. Avem pe stoc piese de schimb pentru ele și în 2-3 zile se rezolvă orice situație.
Buna ziua ! Se pot face crakersi pâinici deshidratate ) la acest aparat ? Mulțumesc !
Temperatura maximă în deshidrator e 75 ℃, reglabilă la un intervale de 5 ℃.
Se pot găti crackers și alte preparate până la temperatura respectivă.
Buna ziua,ma interesează dacă se poate deshidrata roșii.Multumesc
Da, se pot deshidrata și roșii. Acestea trebuie tăiate felii în prealabil pentru a permite evaporarea apei conținute în ele.
Tocmai ce am achizitionat acest dispozitiv, sunt super incantat de rezultate !!
Buna ziua.Aveti separat si folii de paraflexx pt acest model?
Nu dispunem de un astfel de accesoriu.
Avem pe stoc doar aceleași elemente de care deshidratorul dispune deja.
Buna ziua! Nu inteleg din descriere daca acest model Deluxe 6 vine si cu tava pt rulori? Multumesc anticipat pt raspuns
Da, desigur. Aparatul vine și cu acea tavă.
Se poate deshidrata și aluat pentru turtițe?
Dacă intervalul de temperatură de 35-75℃ este potrivit acestui tip de aluat, desigur.
Are termostat?
Da, deshidratorul dispune de termostat și funcția de a ajusta temperatura în incremente de 5 grade în intervalul 35-75℃.
Buna ziua
Incercam sa gasesc informatia daca eexista resctrictii la temperatura si umiditatea la camera unde se afla. Exista vreo restrictie pentru functionarea deshidratorului la balcon la temperatura de 8-10 grade ? Multumesc
Aparatul nu are o restricție specifică de temperatură sau umiditate, însă e recomandat ca acesta să fie pus într-o încăpere cât mai aproape de temperatura camerei (>15 grade Celsius).
Bună ziua, care e consumul acestui aparat?
La o temperatură de 60°C, consumul deshidratoarelor este de:
0.39 kWh - modelul DELUXE-6, cu 6 tăvi (0.61 mp suprafața totală)
0.46 kWh - modelul DEH600D, cu 9 tăvi (0.92 mp suprafața totală)
0.69 kWh - modelul DELUXE-10, cu 10 tăvi (1.4 mp suprafața totală)
Se poate usca și carne cu acest model?
Da, desigur.
Nu am nevoie de un deshidrator foarte mare dar am observat ca cel cu 10 tavi are 1000 W, iar celalalt doar 600 W. Cum influenteaza diferenta de putere functionarea aparatelor? Timpul de deshidratare este mai mare? Se justifica achizitionarea celui cu 10 tavi, in conditiile in care , in mod obisnuit as folosi doar 1 sau 2 tavi? Scaderea timpului de deshidratare ar conta mult.
Puterea este proporțională cu suprafața totală de deshidratare. În cazul în care nu veți folosi cele 10 tăvi, recomandăm achiziționarea modelului mai mic, întrucât timpul de deshidratare este același.
Daca a incercat careva.. va rog sa imi spuneti rulourile din piure de fructe de cat timp au nevoie la aparat? Mulțumesc
Excelent corespunde atît din punct de vedere tehnic cît și estetic probat își face treabă cu brio merita cumpărat acord nota maxima!
Care l-ati cumparat?
Buna ziua. Am cumparat un deshidrator DELUXE-6 (c-da 256419). Tavile (plasele) din plastic sunt mai mici ca cele din inox cu aproximativ 1cm pe tot conturul. Am inteles ca tavile din plastic sunt pentru fructe mici, desi in instructiunile de utilzare nu este scris nimic despre ele. Daca se pun afine, de exemplu, pe plasele din plastic, care sunt asezate pe cele din inox, afinele o sa curga pe la margini. Nu cumva trebuia sa-mi trimiteti plase din plastic mai mari?
Plasele respective au mărimea din imaginea trimisă. Așa vin de la fabrică. Afinele sau alte fructe mici le vom așeza astfel încât să acopere aceste plase.
Bună ziua, astăzi primit acest model de deshidrator și doresc să deshidratezi piersici. Dacă este un video cum trebuie procedat,vă rog să mi-l trimiteți. M-ar ajuta foarte mult. Vă multumesc
Se găsesc detalii orientative în acest sens la pagina 14 a manualului de utilizare: https://www.biovita.ro/index.php?controller=attachment.... Nu dispunem de un video care să prezinte procedeul pentru toate fructele/legumele. Procesul este foarte simplu și implică doar tăierea ingredientelor la mărimea dorită ca ulterior să alegem temperatura și durata programului.
Se pot achiziționa și separat tăvile cu grilaj mărunt?
Da, avem pe stoc acele tăvi pentru a fi achiziționate separat. Ne puteți contacta telefonic sau pe Whatsapp la numărul 0748 777 222 pentru a le comanda.
Tăvile cu grilaj mărunt cum se folosesc, la ce se pretează?
Mulțumesc!
Va rog sa-mi spuneti cate tavi are deshidratorul? In denumire sunt 6, iar in descriere 6+5+1
Deshidratorul dispune de 6 etaje pe care se pot pune cele 6 tăvi din inox, peste acestea se pot pune cele cu grilaj mărunt dacă vedem necesar + 1 tavă pentru rulouri.
Biovita.ro se poate usca felii lămâie și grefruit!??
Emanuela Cristina Coloiu Da, desigur.
Bună ziua! Nu am găsit informații despre rulouri sau tava pentru rulouri, rezultatul final. Mă puteti ajuta? Mulțumesc!
Tava pentru rulouri este cea fără grilaj. Nu avem o rețetă exactă pentru astfel de preparate însă se pot găsi numeroase surse în acest sens. Găsiți aici un exemplu: https://youtu.be/MyTr_qlGmoI
Cel mai simplu este din mere. Dintre cele testate Florina mi se pare cel mai ok.
Se poate pune si banane, capsuni, dar sa fie mere mai multa.
Si din caise sau prune iese super fain ca si consistenta. Va recomand sa depozitati rulat sau paturat cu foi de copt lucios. Se pot lipi. Se tin in cutii inchise.
Foarte mulțumită, își merită toți banii. Am deshidratat pentru iarnă toate felurile de legume și fructe. Felicitări pentru seriozitate.
Legumele se deshidrateaza uniform și în același timp fără a le roti(cea de sus cu cea de jos)? Sau partea din față cu cea din spate? Întreb pentru că am avut unul și în timp ce pe ultimul raft legumele erau aproape gata, pe raftul de sus erau intacte.
Încălzirea și ventilatorul sunt poziționate în spate aparatului și asigură un curent de aer orizontal care face relativ uniformă uscarea. Dacă e nevoie, se poate modifica oricând ordinea tăvilor în deshidrator.
Biovita.ro cuptorul e bun de prăjituri
Tudora Tutuianu Deshidratorul dipsune de reglarea temperaturii între 35-70℃ și nu poate atinge temperaturile unui cuptor. Dacă aceste valori sunt îndeajuns pentru preparatele pe care doriți să le faceți atunci este în regulă.
Sunteți cei mai buni.Multumesc pentru deshidrator.Merita fiecare bănuț
Pot usca prune la acest deshidrator
Da, un deshidrator vă poate fi de mare ajutor pentru uscarea prunelor.
Cum pot face deserturi, clătite sau pâine cu semințe cu ajutorul deshidratorului??
Deshidratorul poate menține constant o temperatură între 35 și 70 °C cu incremente din 5 în 5 grade. Dacă considerați condițiile astea ca fiind bune pentru compozițiile pe care doriți să le obțineți, este în regulă.
De exemplu, în cazul pâinii probabil rezultatul ar fi mai ușor de obținut preparând pâine raw vegan însă nu cunoaștem exact procedeul. În cazul pâinii clasice, aparatul nu dispune de temperatura necesară, funcția lui principală fiind cea de deshidratare.
Buna ziua ,vreau sa usuc fructe de goji,trebuie sa pun ceva pe tavi ,foaie de copt sau ceva de genul?multumesc😊
Puteți folosi tăvile cu grilaj mărunt sau foaie de copt.
Biovita.ro multumesc frumos😊😊
Super incantat, rezultate peste măsură așteptărilor.
De unde se pot achiziționa tăvile cu grilaj mărunt? Sunt incluse în pachet odată cu achiziționarea dezhidratorului?
Odată cu deshidratorul veți primi și 5 tăvi cu grilaj mărunt. Dacă ulterior doriți să achiziționați mai multe, ne puteți contacta telefonic sau pe Whatsapp la numărul 0748 777 222.
cat ajunge factura la curent pentru procesul de deshidratare al bananelor daca dureaza 38 de ore
Deshidratorul consumă aproximativ 0.4-0.5 kWh care costă 30 de bani pe oră. Deci în 38 de ore de funcționare consumă curent de aproximativ 11 Lei. Bananele pot fi deshidratate într-un interval de 8-38 ore în funcție de consistența pe care vrem să o obținem.
Frunzele de pătrunjel, țelină și marar la ce temperatura se deshidrateasa și câte ore?
Plantele și verdețurile menționate se uscă la 40-45°C.
Buna ziua. Aveti cumva deshidrator cu 9 tăvi tot din inox? ...si la ce pret? Multumesc.
Avem disponibile deshidratoare cu carcasă din inox cu 6 sau 10 tăvi. Cu 9 tăvi doar cel cu carcasă de plastic. Găsiți oferta noastră de deshidratoare aici: https://www.biovita.ro/deshidrator-uscator/
Am vazut ca unele persoane s-au gandit si la o alta varianta,adica cuptorul de la aragaz.Ideea este interesanta,d a r are mai multe dezavantaje: 1- cred ca depaseste temperatura de 40'c,ceea ce va distruge enzimele la unele articole. 2-Trebuie sa te inarmezi cu rabdare si sa stai langa aragaz... 3-consumul gazului...
ce credeti ca e mai ieftin ? gazul sau curentul ?
Nicu Cristian Contează mult eficiența uscării. Deshidratorul consumă 0.33 kWh, la o temperatură de uscare de 50°C și aveți control precis al temperaturii de uscare. Dacă doriți să le uscați la cuptor, trebuie măsurat cât gaz se consumă pe oră și apoi se poate face o comparație de preț.
Buna ziua !As vrea sa stiu daca a dezhidratat cineva goji,cum sunt?La ce temperatura si cat timp necesita? Multumesc!
Pentru început puteți să încercați deshidratarea lor timp de 8 ore la o temperatură de 70 °C iar apoi la o temperatură de 60 °C până când consistența acestora se aseamană cu cea a stafidelor (cu aproximare încă 20-35 de ore). Puteți ulterior să ajustați acești parametrii care tind să varieze de la caz la caz.
ce consum are ?
La o temperatură de uscare de 55 °C, deshidratorul consumă aproximativ 0.4 kWh.
Aparat EXCELENT !!! Pacat ca eu am platit 670 RON , si acum puteam achizitiona mai ieftin . Oricum si la 670 lei isi merita banii . RECOMAND CU INCREDERE !!!!!!!!!
Bună seara!Mă interesează temperaturile și durata pt deshidratare pt.tipuri de legume și fructe?Mulțumesc anticipat!
Găsiți aici informațiile dorite despre deshidratare: https://www.biovita.ro/index.php?controller=attachment...
Buna ziua. Acest aparat in USA se numeste Cosori, cumva? Multumesc.
Da, este același produs și sub brandul respectiv: https://www.amazon.com/COSORI-Dehydrator.../dp/B07PY5M579/ Acest deshidrator este un model premium, așa cum se poate vedea în cele peste 6000 de review-uri de 4.8 stele de pe Amazon.
Buna ziua! Interiorul aparatului este si el din inox?
Tăvile deshidratorului sunt din inox. Pereții interiori laterali sunt din tablă.
Acest detaliu se poate vedea clar în imaginile de prezentare pe mai sus.
Retete si/sau timpul pentru painii din seminte?
Găsiți aici rețetele disponibile pentru mixer https://www.biovita.ro/index.php?controller=attachment...
Biovita.ro ma refeream la painici de seminte fara faina, amestec de seminte si legume care se pun la deashidratare
Alexandru Dima nu avem rețetă
consumul de curent pe oră ?
Deshidratorul consumă aproximativ 0.4-0.5 kWh care costă 30 de bani pe oră. Deci în 3 ore de funcționare consumă curent de 1 Leu. În 6-9 ore putem deshidrata 3-4 kg de mere, costul unui ciclu de deshidratare fiind așadar de 3 Lei.
Anita Zita Cel cu 10 tăvi consumă aproximativ 0.7-0.8 kWh, în funcție de temperatura de uscare aleasă.
Biovita.ro 60 - 65 bani pe ora , nu 30......
Buna ziua! Din imagini nu prea m-am lamurit din ce sunt sertarele. Sunt din inox sau din plastic! Multumesc!
Acest deshidrator conține 6 tăvi cu grilaj din inox (33×31 cm) + 5 tăvi cu grilaj mărunt din polipropilenă + 1 tavă pentru rulouri din polipropilenă.
Se pot usca paste proaspete, de casa? In cat timp?
Se pot usca și paste de casă la deshidrator. Durează 2-4 ore la o temperatură de uscare de 60°C.
Roșiile au nevoie de pregatire prealabilă?
Roșiile se spală și se feliază apoi se pun pe tăvile deshidratorului. Nu e nevoie de alte pregătiri. Găsiți aici două video-uri pe youtube cum se pot deshidrata roșiile: https://www.youtube.com/watch?v=HQ_FiFmS7tg și https://www.youtube.com/watch?v=1OK3ksRodRs
Buna ziua. Aşi dori să vă intreb,dacă pot deshidrata coacăze? La ce temperatură?
Da, se pot deshidrata și coacăze. Temperatura recomandată la coacăze e de 60 de grade Celsius.
Bună ziua. As dori și eu o informație. Ce distanta este între tăvi?
Bună ziua. Distanța între tăvi este de 4 cm.
Biovita.ro mulțumesc frumos pentru răspuns!
Este afectat procesul de deshidratare daca pun peste tava metalica hartie de copt? Multumesc!
Dacă acoperim integral tăvile cu hârtie de copt aerul nu va circula la fel de bine în interiorul deshidratorului și e posibil ca uscarea să dureze mai mult sau să nu fie la fel de uniformă.
Buna ziua!
As vrea sa achizitionez si eu un astfel de deshidrator , dar eu am o problema cu plasticul , nu as vrea sa intre fructele in contact cu material plastic. Spuneti-mi va rog daca in interior exista plastic ? In special la usa ma intereseaza pentru ca tavile si interiorul din poza par metalice . Va multumesc.
La acest model de deshidrator atât tăvile cât și carcasa sunt din inox. Ușa este din sticlă. Singurele elemente de plastic fără BPA, sunt grilajele cu orificii mai mici care se pot pune (opțional) peste tăvile din inox din deshidrator, atunci când dorim să deshidratăm alimente mai mărunte care ar cădea prin grilajele tăvilor de inox (ex: afine, zmeură, mure).
Biovita.ro Lui Bogdan Stancu i-ați spus că tăvile sunt din inox iar pereții laterali sunt din tabla. Deci carcasa este din tablă sau din inox?
Scuze, lui Bogdan Sandu.
Buna ziua,
Va rog sa-mi spuneti daca deranjez vecinii lasandu-l sa functioneze peste noapte. Ce grad de zgomot produce comlarati cu alte aparate casnice
Sună ca un cuptor cu microunde, deci nu va deranja vecinii.
Buna ziua! M-ar interesa si pe mine acest produs pentru deshidratarea smochinelor! Va rog sa imi spuneti se poate folosi in acest scop? Si daca da, trebuie sa le tai sau se pot deshidrata intregi? In manual este prezentata metoda pentru smochine? Multumesc!
Da, se pot deshidrata și smochine cu ajutorul deshidratorului. Acestea trebuie spălate și tăiate înainte de uscare. Puteți vedea aici un filmuleț cum se deshidratează smochinele: https://www.youtube.com/watch?v=H62DMYE5r1Y
Biovita.ro multumesc pentru raspuns!
Foarte bun produsul, iar livrarea s-a facut intr-o zi. L-am folosit, pentru inceput, pentru deshidratarea a 4 kg de prune. Timp: 26h, au iesit perfect!
si cat te costa curentul? :)))
Diana Terente Tugui Deshidratorul consumă aproximativ 0.4-0.5 kWh care costă 30 de bani pe oră. Deci în 3 ore de funcționare consumă curent de 1 Leu. În 6-9 ore putem deshidrata 3-4 kg de mere, costul unui ciclu de deshidratare fiind așadar de 3 Lei.
Multumesc.Biovita
Puteti sa-mi spuneti cam cate kg de fructe incape in el.
Depinde de tipul de fructe. Din prune și mere se vor putea usca 3.5-4 kg. La plante medicinale și ciuperci cantitățile vor fi mai mici. După deshidratare se pierde 75-85% din conținutul de apă din alimente.
se pot usca si hribi (ciuperci) ?
Da, se pot usca și hribi.
tavile de plastic sunt bpa free?
Da
Buna ziua. Se poate folosi pentru polen?
Da, se poate. Puteți vedea aici cum se face: https://www.youtube.com/watch?v=4W38kdyXyYA
Buna ziua!🙂
As dori o informatie dela dumneavoastra : Care este timpul de livrare?
Multumesc frumos.
Produsele sunt disponibile pe stoc și ajung oriunde în țară în 1-2 zile lucrătoare de la plasarea comenzii.
Biovita.ro multumesc frumos pentru informatie!🙂
Pentru cirese,prune,visine este bun acesta
Rulourile din fructe pe ce fel de tavă se pot face?
Rulourile se pot face pe tava din partea de jos a deshidratorului. Se poate vedea în una din pozele de prezentare de mai sus.
Va rog frumos sa ma ajutati si cu mine cu cateva informatii:
1. Fructele deshidratate devin tari, casante si se comporta precum chipsurile din cartofi? sau isi pastreaza o anumita elasticitate? Ma intereseaza coparativ cu fructele deshidratata din compert, care majoritatea sunt destul de moi (poate din cauza conservantului pe care-l folosesc atunci cand le ambaleaza in pungi de plastic?
2. Exista in ghid un timp de valabilitate pentru fiecare tip de fruct care se deshidrateaza?
1. Depinde cât de groase au fost tăiate feliile din fructele deshidratate și cât timp au fost lăsate la deshidratat. Merele tăiate mai subțiri (3 mm), după 10 ore devin similare cu chipsurile. Dacă feliile sunt puțin mai groase (5 mm) vor păstra o elasticitate.
2. Timpii de deshidratare variază destul de mult în funcție de grosimea feliilor și temperatura de uscare. Cu cât temperatura de uscare e mai mare cu atât timpul de uscare va fi mai redus. Cu cât feliile sunt mai subțiri, cu atât timpul de uscare va fi mai redus. În tab-ul Descărcare de mai sus, găsiți un ghid cu sfaturi și informații despre deshidratarea alimentelor. Îl găsiți și aici: https://www.biovita.ro/index.php?controller=attachment...
Biovita.ro multumesc. Mai sus va intrebam de timpul de valabilitate estimat :)
Nina Rednic-Șovre Pentru fructe și legume se recomandă consumul acestora în 6-12 luni de la data uscării. Ca să poată fi păstrate în acest timp, ele trebuie să fie bine uscate și depozitate într-un loc ferit de aer, lumină și căldură. Recomandăm ca după deshidratare să le lăsăm să se răcească la temperatura camerei și apoi să le vidăm în pungi pentru vidat, pe care să le etichetăm cu data împachetării.
Eu l am achizitionat recent!Sunt foarte multumita de el..am uscat fructe romanesti,exotice si..legume!
Va rog spuneti-mi pentru mere la ce temperatura trebuie fixat deshidratorul?Merele le-am taiat in felii de csm 1.5-2 cm grosime
Fructele se uscă de regulă la temperaturi între 50-65°C.
Feliile de măr nu trebuie să depășească 1 cm grosime, pentru a permite deshidratarea lor.
Înainte de a pune feliile de măr în deshidrator, le puteți spăla într-o soluție de zeamă de lămâie pentru a reduce oxidarea (închiderea la culoare).
Durata de deshidratare depinde de grosimea feliilor de măr și poate dura între 12 și 24 de ore.
Feliile ar trebui așezate într-un singur strat pe fiecare tavă.
Merele deshidratate se păstrează cel mai bine în borcane de sticlă închise ermetic, ferite de lumină și căldură.
Acestea ar trebui consumate în 3-6 luni. Pentru păstrare mai îndelungată, acestea ar trebui congelate.
Buna ziua.Cum procedez daca pe fiecate raft pun alt fruct (leguma) si fiecare are alta durata pentru deshidratare?Multumesc
Atunci când un anumit ingredient este uscat suficient, acesta poate fi scos afară din deshidrator.
Restul fructelor/legumelor pot fi păstrate în continuare până când se obține nivelul de uscare dorit.
Nu e nici o problemă dacă deschideți ușa deshidratorului în timpul funcționării, pentru verificarea gradului de uscare.
Sunt foarte, foarte multumita si incantata de deshidrator.Este foarte eficient si silentios. Ies de minune cipsuri de mere si de banane, batoane proteice, biscuiti, painici vegane, clatite din fructe etc etc. Am uscat chiar si paste de casa. Merita din plin investitia si il recomand cu caldura.
Cat timp dureaza un ciclu de deshidratare ? Cateva exemple de la cei care l-au utilizat.... Multumesc.
Timpii de uscare depind cel puțin 3 factori: temperatura de uscare, cât de subțiri sunt feliile și ce anume uscăm. Cu cât sunt mai subțiri feliile, cu atât uscarea e mai rapidă. Ca și exemple de timpi de uscare: Mere: 16-24 ore, Piersici: 24-32 de ore, Banane: 12-16 ore, Cireșe: 16-20 de ore, Struguri:24-30 de ore, Prune: 24-32 de ore.
Se poate deshidrata si carne cu el?
Da, la temperaturi de 67-70 de grade.
Biovita.ro in cat timp se usuca feliile de 1cm de carne?
Alex Mihai Feliile de 1 cm sunt prea groase. Se recomandă o grosime de 0.3 - 0.6 cm pentru o uscare completă. Timpul de uscare este de 8-12 ore.
Noi,romanii avem vasnicul obicei sa fim sceptici cand si la ce nu trebuie. Un dezhidratator este un aparat foarte util intr-o gospodarie care e condusa dupa principii sanatoase de viata. Acest aparat -o spun ca o parere personala-este foarte bun si nespus de practic. Eu folosesc unul rotund,dar e mai incomod,avand gaura la mijloc,iar produsele se pot aseza pe tavite pe langa ventilatorul din gaura. Cat despre produse,va asugur ca sant grozave,nu sant strident colorate ca si cele din comert,au culoarea naturala,si au o aroma deosebita,mai concentrata decat in produsul proaspat. Vegeta de casa este un deliciu,uar frunzele isi pastreaza clorofila.
Ar fi mai bine sa fim asa sceptici la doctori,farmacii,supermarket-uri,sanatatea noastra ar avea mult de castigat.
Buna ziua
Spunet-mi va rog daca vreau sa deshidratez fructe mici cum ar fi goji coacaze afine aroniaetc am vazut ca grilajul are gaurile destul de mari nu cred ca as putea aseza pe acele grilaje fructe asa de mici nu?
Fiecare deshidrator are incluse câte 6 tăvi cu grilaj fin care pot fi folosite pentru fructele mai mici.
Pana acuma am auzit detui care se plangeau, pe diferite site-uri, ca nu gasesc un aparat de uscare/deshidratare pentru fructe si legume, mic, fiabil si fara consum mare de curent. Acum, cand acesta a aparut, motivati ca este presa scump...Zicea cineva mai jos " Mi-ar trebui,decat sa tin un congelator in priza toata iarna pt fructe si legume care consuma mult mai mult,dar este f scump,daca l-ati vinde in rate ar fi bn "...Ei...se vinde si inrate...Ce mai asteptati...luati-l si gata :)
Unde se poate cumpara si cât costa ?
Produsul poate fi comandat online pe site-ul biovita.ro sau telefonic la numărul 0740162202
este scump din cauza materialului di care este facut; are in el,doar un ventilator,rezisteta de incalzire si un termosat electronic ,nu are oprire automata,sau setare a timpului de uscare.materialul din care este facut este "bio",pentru a nu mirosi a plastic cand usuca.daca dai termostatul peste 50 grade celsius se distrug enzimele din produse,deci sub 50 timpul de uscare se mareste,si creste consumul.se preteaza doar pentru produse pe care nu le gasim la orice ora :cirese, visine ,caise,prune,etc. produsele scad foarte mult in volum,dupa uscare mai ramane10%din volum.se poate usca si carne,pastrama,cas
Scump si curentul . :(
În urma testelor care le-am făcut deshidratorul consumă 0,33 kwh la o temperatură de uscare de 50℃. Deci în 3 ore de funcţionare consumă 1 kW (60 de bani).
Scump e farmacia!
György Zoltán EXACT!!!
Ar fi bun , dar este prea piperat.
Acum deshidratorul beneficiază de o reducere, fiind la ofertă,
Bun ar fi, dar este scump el ca aparat plus consumul lui, care este mare.
este bun dar prea multe ore avand in vedea cat costa curentu ,,,,sanatate sa va merga bine